Asociația Bine Pentru Oameni

Andrei Poșircă este un student remarcabil al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, originar din județul Vâlcea. Visul său de a deveni medic și de a ajuta oamenii îl motivează în fiecare zi să depună eforturi considerabile în drumul său profesional.

Pe lângă stagiile obligatorii din cadrul programei universitare, Andrei a efectuat practică pe specialități precum Boli Infecțioase, Urgențe, Neurologie, Chirurgie și altele. A participat activ la gărzi și nu a ezitat să ajute în timpul operațiilor. De asemenea, a fost prezent la diverse congrese și sesiuni de comunicări științifice, atât online, cât și fizic, în București.

În viitor, Andrei își dorește ca, în timpul rezidențiatului, să aplice pentru stagii de pregătire în Finlanda sau Franța, pentru a acumula experiență și cunoștințe valoroase, pe care le va aplica mai târziu în România.

Asociația Bine Pentru Oameni este mândră să îl susțină pe Andrei în acest drum și să contribuie la dezvoltarea unui medic dedicat, care știm că va îmbina profesionalismul cu empatia în îngrijirea pacienților.